Câmpeni: O tânără de 18 ani, aflată pe o bicicletă, implicată într-un accident rutier

La  data de 8 ianuarie 2018, în jurul orei 11.20, pe DN 75, la kilometrul 78, pe raza  orașului Cîmpeni, o tânără de 18 ani, din judeţul Botoșani, în timp ce circula pe o bicicletă, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din Vadu Moților, judeţul Alba. În urma accidentului, biciclista a suferit leziuni corporale uşoare.

Cercetările sunt continuate.

Pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:

  • Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul!
  • Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul!
  • Nu circulaţi cu bicicleta sub influenta băuturilor alcoolice!
  • Atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!
  • Nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!
  • Este recomandabil să purtaţi o cască de protecţie omologată!
  • Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
  • La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!
  • Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare)!

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16017 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*