Câmpeni: Accident cu victime. Șoferul a fugit de la locul faptei

La data de 29 august 2020, în jurul orei 20.40, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe raza orașului, s-a produs un accident rutier cu victime.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că doi soți, de 49 și  48 de ani, din Câmpeni, în timp ce se deplasau cu bicicletele pe DN 75, din direcția Câmpeni spre Bistra ar fi fost acroșați de un autoturism, care s-a angajat în depășirea altui autovehicul, din sens opus și care și-a continuat deplasarea.

În urma accidentului rutier, femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital.

Ulterior, în urma investigațiilor efectuate de polițiști, conducătorul auto care a provocat accidentul a fost identificat, pe raza comunei Roșia Montană. Tânărul de 22 de ani, din Câmpeni, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22951 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*