Calin Potor: „Pentru unii muma, pentru altii ciuma”

La final de mandat, ultimul de altfel, primarul din Alba Iulia simte nevoia să anunţe tot felul de investiţii şi se pregăteşte de marea panglicăreală din luna mai, când speră să atenueze căderea liberă din sondaje. A avut grijă Mircea Hava să facă tot posibilul ca o parte din lucrările din municipiu să fie finalizate în plină campanie electorală pentru a-şi aroga meritele, chiar dacă lucrările sunt făcute fie din bani europeni, fie din taxele şi impozitele noastre.

De câteva săptămâni edilul din Alba Iulia face tot felul de vizite în teren, pentru a verifica vezi Doamne, stadiul lucrărilor în municipiu. Dar nu o face oricum. Merge doar cu presa după el, să vadă jurnaliştii ce primar harnic este el şi cum se interesează de bunul mers al oraşului. Praf în ochi înainte de alegeri. Dacă l-ar fi interesat cu adevărat de bunăstarea oamenilor ar fi verificat străzile pline de gropi şi de şanturi din cartierele mărginaşe ale municipiului. Am atras atenţia administraţiei locale de nenumărate ori, dar situaţia este la fel. Cetăţenii sunt nevoiţi să suporte calvarul drumurilor distruse de lucrările de apă şi canalizare pentru că firmele care execută lucrările fac ce le taie capul. Repet potrivit caietului de sarcini societăţile respective trebuiau să aducă drumul la starea iniţială. Dar primarul are alte probleme, să pozeze frumos pentru presă, nu să îi sancţioneze pe cei care nu respectă contractele.

Dincolo de nepăsarea şi nesimţirea de care dă dovadă la adresa albaiulienilor Mircea Hava mai suferă şi de o altă boală. Pe la noi îi spune minciună. Zilele trecute a anunţat cu mare tam-tam semnarea contractului pentru staţia de epurare a oraşului. Bun lucru. Avem nevoie de o staţie de epurare modernă, numai că ea nu va deservi toţi locuitorii municipiului, aşa cum spune primarul. Vă dau un singur excemplu. La Oarda de Sus canalizarea va „ocoli” mai multe străzi, astfel că localnicii vor trebui să îşi facă fose septice sau să aştepte ani de zile până se va gândi cineva şi la ei. Şi nu vorbim de două-trei case, ci de peste 100 de gospodării. Ordenilor li s-a spus că introducerea canalizării pe acele străzi (Tineretului, Cordovanilor, Mohorului, Zefirului şi altele) ar costa foarte mult şi nu există suficienţi bani în cadrul finanţării europene pe POS Mediu. Mai pe româneşte pentru unii se poate, pentru alţii NU.

Atunci cum mai vorbeşte Mircea Hava despre creşterea confortului cetăţenilor şi despre un oraş european? Vorbeşte pentru că minte. Minte că toţi albaiulienii vor avea apă şi canalizare şi drumuri moderne. Nu îl doare gura să îi mintă acum înainte de alegeri. Speră că poate mai prinde vreun vot şi prin cartierele de la marginea oraşului, unde în ultimii patru ani nu s-a făcut aproape nimic.

Este tot mai evident dezinteresul actualei administraţii locale pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor şi asigurarea unor condiţii de trai decente. Alba Iulia trebuie condusă de oameni serioşi, capabili şi preocupaţi de dezvoltarea oraşului şi de crearea unor condiţii decente de viaţă. Echipa USL este singura alternativă la dezastrul promovat de actuala conducere a municipiului.

продвижениескачать бесплатно программу для взлома вконтакте

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22045 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*