Cadavrul găsit în râul Mureș, sâmbătă, este al unui tânăr de 35 de ani

Elemente noi în ancheta privind cadavrul găsit, sâmbătă, în râul Mureș, în zona Galtiu. S-a stabilit că trupul fără viață îi aparține unui tânăr de 35 de ani, cu domiciliul în satul Rânzești, comuna Fălciu, județul Vaslui. Anchetatorii caută să afle acum împrejurările în care trupul tânărului a ajuns în Mureș.

Legiștii au stabilit că pe trupul băiatului nu erau urme de violență și că moartea lui a survenit ca urmare a înecului. Când a fost tras la mal purta doar un maieu și o pereche de chiloți semn că, probabil, a vrut să facă o baie în râu. E posibil ca băiatul să fi pierit în apele Mureșului încă de acum câteva săptămâni.

Știrea inițială

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, sâmbătă, în râul Mureș, pe raza localității Galtiu, în zona unei balastiere. La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU dar, potrivit reprezentanților instituției, nu a fost nevoie de o intervenție cu barca, pentru scoaterea trupului fără viață, în condițiile în care acesta era foarte aproape de mal. În paralel, criminaliști din cadrul IPJ Alba au deschis o anchetă și încearcă să afle identitatea bărbatului. Cadavrul va fi autopsiat pentru a se stabili, cu precizie, cauza decesului.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21540 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*