Blaj:Cercetat pentru distrugere și amendat pentru că nu a respectat carantina

Un tânăr din Blaj este cercetat pentru distrugere după ce a lovit, cu pumnul, geamul unei stații de carburanți din oraș. Polițiștii l-au sancționat și contravențional pentru că a plecat de acasă, cu toate că era în carantină după ce s-a întors din Franța.

În noaptea de 21/22 ianuarie 2021, în jurul orei 01.00, polițiștii din Blaj au fost solicitați să intervină la o stație de carburanți din oraș unde un tânăr a spart un geam.

Din primele cercetări a rezultat că între angajatul stației și un tânăr de 18 ani, din Blaj, a avut loc o discuție contradictorie, context în care tânărul a lovit cu pumnul un geam al stației. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul ar fi trebuit să fie la domiciliul său, ca urmare a carantinării, după ce a revenit din Franța.

Față de el, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID 19, iar fapta de distrugere face obiectul cercetărilor în cadrul unui dosar penal.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24062 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*