Blaj: Zeci de elevi, prinși la bar în timpul cursurilor. 7 proprietari de câini periculoși, amendați. Acțiune a poliției!

Cu ocazia unei acţiuni organizate de poliţiştii din Blaj, în localuri publice din oraş, au fost depistaţi 38 de elevi ce ar fi trebuit să fie la cursuri. Poliţiştii au făcut verificări şi la deţinătorii de câini periculoşi. 7 dintre aceştia au fost sancţionaţi contravențional, pentru că nu i-au declarat la poliţie, iar unuia i-a fost întocmit dosar penal. 

La data de 26 aprilie 2018, poliţiştii de ordine publică din Blaj au organizat, pe raza municipiului, o acţiune ce a avut ca scop menţinerea climatului de siguranţă publică, combaterea cerşetoriei, a comerţului ilegal, a absenteismului şcolar precum şi verificarea modului în care este respectată legislaţia privind deţinerea câinilor periculoşi sau agresivi.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost legitimate 75 de persoane, iar în localuri publice au fost depistaţi 38 de elevi ce ar fi trebuit să fie la cursuri.

Poliţiştii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.400 de lei, din care 13 la Legea 61/1991 privind ordinea publică, 7 la Legea 12/1990 privind comerțul şi 7 la Legea 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi. Totodată, poliţiştii au constatat o infracțiune la Legea 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi.

Exemplu:

La domiciliul unui bărbat de 39 de ani, din Blaj, au fost identificaţi 3 câini, dintr-o rasă periculoasă, ce nu erau înregistraţi la Asociaţia Chinologică Română şi nici declaraţi la poliţie. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul a comercializat puii proveniţi din împerecherea câinilor periculoşi. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „…..comercializare a câinilor periculoşi….”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 din O.G . 55 din 2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi şi agresivi.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21839 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*