Blaj: Un baiat de 22 de ani a fost bătut în discotecă. A luat la dans o domnișoară care are prieten

dansIncidentul s-a petrecut duminică, 14 aprilie, și a fost soluţionat oportun de un echipaj al jandarmeriei locale. În jurul orei 04.00, o persoană s-a prezentat la sediul Secţiei de Jandarmi Blaj şi a semnalat că un tânăr este bătut într-un club situat în Parcul Avram Iancu din localitate. Spre clubul respectiv a fost direcţionat de urgenţă un echipaj de jandarmerie care a constatat că un cetăţean în vârstă de 22 de ani era agresat fizic de patru tineri pe motiv că a dansat cu prietena unuia dintre aceştia. Jandarmii au intervenit oportun, au aplanat incidentul şi au prevenit apariţia unor vătămări corporale grave. Victima prezenta multiple urme de lovituri la nivelul feţei motiv pentru care a fost condusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Agresorii au fost identificaţi ca fiind M.R., L. Ştefan, E. Daniel şi C. Nicolae, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, toţi domiciliaţi în municipiul Blaj. Aceştia şi-au recunoscut fapta, iar pe numele acestora au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19531 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*