Blaj: Patru pescari amatori, fără permis, au fost prinși de jandarmi pescuind în ultima zi de prohibiție. S-au ales cu câte o amendă de 600 de lei

pescuit2400 lei este suma cu care au fost sancţionaţi de jandarmi patru pescari amatori din municipiul Blaj. Aceştia fuseseră surprinşi pescuind în Râul Târnava Mare în ultima zi a perioadei de prohibiţie.

Cei patru au fost observaţi marţi, 9 iunie, în jurul orei 21.00 şi şi-au justificat gestul prin aceea că nu au mai avut răbdare până a doua zi când se termina perioada de prohibiţie. Totodată, fiindu-le solicitat să prezinte permisul sau autorizaţia de pescuit aceştia au spus că nu deţin astfel de documente. Identificaţi ca fiind Zoro S. (38 de ani), Adam L. (44 de ani), Vasile Z. (61 de ani ) şi Valentin M. (29 de ani), toţi domiciliaţi în municipiul Blaj, au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 600 de lei, având posibilitatea ca în termen de 48 de ore să achite jumătate din această sumă.

Încă o dată jandarmii atrag atenţia pescarilor că acţiunile jandarmeriei pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol vor continua şi în perioada următoare, iar împotriva celor care vor fi depistaţi săvârşind fapte susceptibile a fi contravenţii sau infracţiuni vor fi luate măsurile legale impuse de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.

Pentru prevenirea abaterilor, mai jos găsiți câteva prevederi ale acestui act normativ:

ART. 58

Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 600 lei:
a) pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii de peşte şi de alte vieţuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale;

b) neprezentarea permisului, licenţei sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite să constate contravenţiile/infracţiunile;

c) încălcarea condiţiilor prevăzute în permis, autorizaţie şi/sau licenţă;
d) pescuitul recreativ/sportiv al resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale.

ART. 59

Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei, după caz:
a) prinderea salmonidelor cu mâna;

b) pescuitul salmonidelor cu momeli naturale;

c) pescuitul cu mai mult de 3 muşte artificiale în apele salmonicole;

d) reţinerea de către o singură persoană care practică pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 10 bucăţi/exemplare/zi, în total, din speciile de păstrăv, lipan şi coregon în apele de munte sau a mai mult de 5 kg de peşte/zi din zona colinară şi de şes, cu excepţia cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depăşeşte 5 kg;
e) mutarea, deteriorarea sau distrugerea din culpă a semnelor indicatoare.
f) pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie.

ART. 60

Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o durată de 90 de zile a permisului, a autorizaţiei sau a licenţei, după caz:

a) plasarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă pe mai mult de două treimi din lăţimea râurilor, canalelor şi a Dunării;

b) utilizarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă în cadrul complexului lagunar Razelm-Sinoe, în ghiolurile Belciuc-Erenciuc şi în lacurile litorale;

c) neducerea la îndeplinire, la termenele şi în condiţiile stabilite, a măsurilor dispuse de personalul cu drept de control şi inspecţie;

d) capturarea peştelui cu unelte de plasă şi cu pripoane în râurile şi în lacurile din zona de munte, precum şi în râurile colinare şi de şes, cu excepţia Dunării şi Prutului;

e) nemarcarea uneltelor de pescuit comercial.

ART. 61

Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.500 lei:
a) introducerea în habitatele piscicole naturale sau în amenajările piscicole, fără avizul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, a altor specii decât cele existente;
b) nedeţinerea licenţei pentru desfăşurarea activităţii de acvacultură.

ART. 62

Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.800 lei la 4.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o durată de 90 de zile a permisului, a autorizaţiei sau a licenţei, după caz:
a) pescuitul comercial, reţinerea la bord, transbordarea, descărcarea şi comercializarea resurselor acvatice vii sub dimensiunea minimă legală;

b) refuzul de a permite accesul personalului autorizat pentru controlul şi inspecţia navelor/ambarcaţiunilor, autovehiculelor, unităţilor de acvacultură, unităţilor de procesare şi/sau comercializare, precum şi în perimetrul bazinelor acvatice exploatate prin pescuit recreativ/sportiv sau comercial;

c) utilizarea unei nave/ambarcaţiuni la pescuitul în scop comercial, neinscripţionată cu marcaj exterior corespunzător licenţei de pescuit.

ART. 63

Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei:
a) distrugerea sau degradarea din culpă a digurilor, barajelor şi canalelor, a taluzurilor şi malurilor, a instalaţiilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;
b) distrugerea sau degradarea din culpă a trecătoarelor pentru peşti, a topliţelor şi a cascadelor podite, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;
c) reducerea din culpă a debitului de apă pe cursurile de apă naturale sau amenajate, dacă prin aceasta se periclitează existenţa resurselor acvatice vii, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;
d) distrugerea, degradarea sau micşorarea din culpă a zonelor de protecţie perimetrală a amenajărilor piscicole, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;

e) neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;

f) neluarea măsurilor pentru curăţarea zonelor de pescuit şi pentru protejarea şi salvarea resurselor acvatice vii la construcţia sau golirea lacurilor de acumulare;
g) neasigurarea debitului de apă necesar în vederea dezvoltării normale a faunei piscicole în aval de o lucrare de barare;

h) aruncarea sau depozitarea rumeguşului, deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi amenajărilor piscicole;

i) pescuitul lostriţei;

k) neexecutarea lucrărilor pentru protecţia şi refacerea habitatelor naturale ale peştilor şi ale celorlalte vieţuitoare acvatice vii;

l) pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv pe cursul unei ape curgătoare în zona de 500 m aval de baraj;

m) circulaţia autovehiculelor de orice tip şi transportul cu orice mijloace al buştenilor prin albia minoră a râurilor şi pâraielor din zona de munte.

ART. 64

Următoarele fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an şi 3 ani:

a) pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit;
b) pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală;

c) reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal;

d) deschiderea, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti sau cu unelte de pescuit de orice fel, de către persoane neautorizate, a canalelor şi a gârlelor de legătură cu lacurile, bălţile ori cu terenurile inundabile;

e) pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie;

f) procesarea, fără drept, a produselor obţinute din pescuit sau acvacultură;

g) pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale;

h) deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit;
i) producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial;

j) pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare;

k) producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament;
l) pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate.
ART. 65

(1) Următoarele fapte constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea dreptului de a pescui o perioadă cuprinsă între un an şi 3 ani:
a) pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea armelor de foc, în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice;
b) pescuitul sau omorârea deliberată a mamiferelor marine.

(2) Tentativa se pedepseşte.
ART. 66

(1) Sunt supuse ridicării în vederea confiscării uneltele şi ambarcaţiunile de pescuit, animalele, mijloacele de transport, armele de foc şi orice alte bunuri care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor.
(2) Bunurile rezultate din săvârşirea infracţiunilor şi contravenţiilor, constând în peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, sunt supuse confiscării.

(3) În cazurile de confiscare a bunurilor prevăzute la alin. (1) şi (2) organele de constatare dispun valorificarea lor în condiţiile legii, contravaloarea făcându-se venit la bugetul de stat.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19082 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*