Blaj: O femeie a furat banii unei paciente care se afla pe patul de spital

Poliţiştii din Blaj au identificat-o pe o femeie din oraş ca bănuită de comiterea furtului unei sume de bani de la o pacientă internată în spital. Întregul prejudiciu a fost recuperat.

La data de 19 ianuarie 2018, Poliţia Municipiul Blaj a fost sesizată de către o femeie de 61 de ani, din Roşia de Secaş, cu privire la faptul că, în timp ce se afla internată în spital, i-a dispărut suma de 1.300 de lei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de siguranţă publică, sprijiniţi de jandarmi, a fost identificată o femeie de 45 de ani, ce locuieşte fără forme legale în municipiul Blaj, ca bănuită de comiterea furtului. Se pare că aceasta, fiind internată pe aceeaşi secţie cu păgubita, ar fi profitat de neatenţia ei şi i-a sustras suma de bani.

Întregul prejudiciu a fost recuperat şi restituit reclamantei, iar faţă de bănuită a fost întocmit dosar penal în care este cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24181 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*