Blaj: De la 1 septembrie se închide baza de agrement și se va redeschide bazinul acoperit de înot

Sezonul estival la baza de agrement Blaj se va încheia în data de 1 septembrie 2021. Tot de la această dată se va redeschide bazinul acoperit de înot, situat în vecinatatea bazei de agrement. Primaria Municipiului Blaj anunță că din luna septembrie vor fi puse din nou în vânzare abonamente pentru amatorii de înot în bazinul acoperit. Abonații care nu și-au epuizat perioada pentru care au plătit în 2020 își vor putea utiliza restul rămas în luna septembrie, odată cu redeschiderea bazinului acoperit.

Prețurile de acces la bazinul acoperit de înot vor ramâne la nivelul celor de la inaugurarea acestuia, din luna februarie 2020. Taxa de acces la bazin va fi, pentru adulți, de 20 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani aceasta va fi de 10 lei. Un abonament lunar va costa 150 lei pentru adulți și 75 lei pentru copiii sub 14 ani.

Bazinul acoperit de înot din Blaj va fi deschis în fiecare zi, de marți până duminica, între orele 07:00 – 21:00. Între orele 13:00 – 17:00, de marți până vineri, bazinul va deschis exclusiv pentru copiii care iau lecții de înot. Vor exista și două pauze de dezinfectare, între orele 12:00 – 12:30 și 17:00 – 17:30. Bazinul acoperit de înot va fi închis lunea, pentru curățenie și dezinfectare.

Bazinul acoperit de înot din Blaj va funcționa în condițiile impuse de autoritățile sanitare, iar normele privind accesul și regulile impuse în interiorul bazinului acoperit de înot pe perioada de stării de alertă sunt afișate la intrarea din strada Iuliu Maniu și vor fi comunicate de către personalul angajat. Accesul iubitorilor de înot recreativ se va face în baza unei programari la numărul de telefon 0799-500.806.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 26798 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*