Blaj: 11-12 mai, circulație restricționată pe strada M. Kogălniceanu. Rută ocolitoare pe la Mănărade pentru DN14B

Circulația rutieră va fi oprită în zilele de luni, 11 mai 2020 și marți, 12 mai 2020, între orele 08:00 – 18:00, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Blaj, parte a DN14B, din cauza lucrărilor de asfaltare care se vor efectua între trecerea la nivelul cu calea ferată (Bariera Câmpul Libertății) și Stația Petrom. În acest sens, circulația pe DN14B, spre și dinspre Copșa Mică, se va efectua pe ruta ocolitoare Blaj – Mănărade – Valea Lungă.

Dirijarea circulației și marcarea rutei ocolitoare se va realiza cu piloți de dirijare și cu indicatoare rutiere.

Reparațiile curente pe strada Mihail Kogălniceanu au început în data de 28 aprilie 2020, iar lucrările sunt derulate în cadrul investiției „Reparații străzi curente în municipiul Blaj”. După frezarea întregii suprafațe, luni și marți va fi turnat un strat de asfalt în grosime de 4,5 cm. De asemenea, pe strada Mihail Kogălniceanu sunt schimbate toate capacele de canalizare, cu capace tip autonivelante, care vor prelua și amortiza traficul greu, pe modelul celor existente pe strada Clujului. Tot pe această stradă se va turna un strat de asfalt în zona barierei CFR din cartierul Câmpul Libertății, deoarece aici au apărut fisuri în carosabil (faianțări, cedări și văluriri). Valoarea investiției este de 600 mii lei.

 

Despre Redacția ProAlba 37269 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*