Bicicliştii, mopediştii, căruţaşii şi conducătorii de utilaje agricole, în atenţia poliţiştilor din Alba. Amenzile aplicate depășesc 7000 de lei

masini politiePeste 80 de biciclişti, mopedişti, căruţaşi şi conducători de utilaje agricole au fost amendaţi de poliţiştii din Alba, în 48 de ore, în cadrul unei acţiuni ce a vizat creşterea siguranţei rutiere şi combaterea ilegalităţilor comise de aceste categorii de participanţi la trafic.

În perioada 3 – 4 august 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi bicicliştii, mopediştii, căruţaşii şi conducătorii de utilaje agricole dar şi verificarea modului în care aceştia respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. La acţiune au participat poliţişti de la rutieră şi poliţişti din structurile de ordine publică, fiind vizate toate drumurile naţionale şi judeţene, identificate cu risc de producere a accidentelor rutiere în care sunt implicate aceste tipuri de participanţi la trafic. Au fost depistaţi şi sancţionat contravenţional 56 de biciclişti, 3 mopedişti, 24 de căruţaşi şi un conducător de utilaj agricol, fie pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, fie pentru echiparea necorespunzătoare a bicicletelor sau a vehiculelor conduse.A fost constatată o infracţiune, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 7.250 lei.

Pentru circulaţie în condiţii de siguranţă, Poliţia Rutieră Alba reaminteşte bicicliştilor că:

  • Nu au voie să circulaţi cu bicicleta, pe drumurile publice, decât după împlinirea vârstei de 14 ani;
  • Bicicletele trebuie conduse numai pe un singur rând, iar, dacă există pistă de biciclete pe direcţia de deplasare, este obligatorie folosirea ei.
  • Este obligatorie echiparea bicicletelor cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, funcţionale;
  • Este interzisă circulaţia cu bicicleta, atunci când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheaţă sau zăpadă;
  • Bicicliştilor le este interzis să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • Este interzis să circule, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
  • Pentru a circula pe drumurile publice, bicicliștii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate.

Conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală li se reaminteşte: 

  • Conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul cu tracţiune animală, necesită înregistrarea acestuia, iar conducătorul lui trebuie să aibă cel puţin 16 ani şi să nu sufere de afecţiuni de natură a-i diminua capacităţile psiho – motorii;
  • Vehiculul cu tracţiune animală nu poate fi condus pe autostrăzi, drumuri naționale, în municipii, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care interzic accesul;
  • Conducătorul vehiculului trebuie să aibă asupra sa actul de identitate;
  • Vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat cu catadioptri, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, trebuie să fie dotat cu dispozitiv de iluminare, astfel încât să fie observat, cu uşurinţă, de ceilalţi participanţi la trafic;Totodată, căruţaşul trebuie să poarte vestimentaţie cu elemente reflectorizant-fluorescente;

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21139 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*