Beți în trafic, la volan. Bărbați din Aiud, Vidra, Valea Lungă și Roșia de Secaș s-au ales cu dosare penale

La data de 1 iunie 2018, în jurul orei 19.30, poliţiştii din Cîmpeni au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, ce a avut loc pe raza localității Tîrsa, din comuna Avram Iancu. Un bărbat de 44 de ani, din comuna Vidra, în timp ce conducea o autoutilitară, a pierdut controlul asupra acesteia şi a intrat în coliziune cu gardurile unor imobile. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.89 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Cîmpeni unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 3 iunie 2018,  în jurul orei 23.00, poliţiştii din Alba Iulia l-au depistat pe un bărbat de 38 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism, pe B-dul Republicii din Alba Iulia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 3 iunie 2018, în jurul orei 19.30, poliţiştii din Blaj au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier ce a avut loc pe DJ107, la kilometrul 88+100 de metri. Un bărbat de 35 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale uşoare.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constata că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi era sub influenţa alcoolului, aparatul etilotest indicând valoarea de 1.29 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, la spitalul din Blaj, i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi  vătămare corporală din culpă.

La data de 3 iunie 2018, în jurul orei 14.00, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurala Blaj în timp ce acţionau pe raza comunei Roșia de Secaș, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Roşia de Secaş.  Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, poliţiştii i-au solicitat să fie de acord cu testarea cu aparatul etilotest şi cu recoltarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19085 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*