Băut și fără permis, un bărbat din Vințu de Jos a ieșit cu mașina la plimbare. Ghinionul a făcut ca aventura omului să se încheie într-un pod din beton

baut la volanLa data de 7 februarie, ora 23.15, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, în timp ce desfășurau activități de patrulare împreună cu polițiștii Postului de Poliție Blandiana, au depistat, la intersecția străzilor Lucian Blaga cu Mihai Eminescu din Vințu de Jos, un autoturism avariat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul acestuia, S.A.I., de 39 de ani, din comuna Vințu de Jos, nu posedă permis de conducere și era sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au stabilit că, în seara aceleiași zile, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Eminescu din Vințu de Jos, bărbatul a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu o rigolă și apoi cu un pod din beton, avariind astfel autoturismul. Polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17996 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*