Basarabencele vin la Alba Iulia în 1 decembrie. Veronica Tudorache: “Îmi iau familia, prietenii și merg ACASĂ”

Mobilizare generală pentru participarea la Marșul Unirii din 1 decembrie, de la Alba Iulia. La manifestație și-au anunțat prezența, într-un mod inedit, și unionistele din Basarabia. Îmbrăcate în port popular, acestea dau de știre că în ziua în care este marcat Centenarul Marii UniriI, vor ajunge la Alba Iulia să ceară Reîntregirea Națională. (textul continuă după video)

Veronica Tudorache, tânăra care apare în clipul de mai sus, are 24 de ani și lucrează ca și analist evaluator în cadrul unei bănci cu capital străin, în Chișinău. E o ROMÂNCĂ născută în satul Bardar din raionul Ialoveni, una dintre primele localități din Basarabia care a semnat Declarația de Unire.  

„Provin dintr-o familie de unioniști, iar părinții mei sunt cei care mi-au insuflat, dintotdeauna, dragostea față de tot ceea ce înseamnă România, limba română și istoria nedreaptă a acestor două bucăți de pământ, separate de un “blestemat” hotar. De fiecare dată când am avut ocazia m-am implicat în acțiunile de promovare a adevărului  istoric și a înfăptuiri Marii Uniri, a Basarabiei cu România. De 1 Decembrie 2018, îmi iau familia, prietenii și merg acasă, în România, la Alba Iulia. Vom gândi, simți și iubi românește. Pe 1 Decembrie vom repeta porunca istoriei de acum 100 de ani, împreună cu românii de pretutindeni, la Marșul Unirii. În anul Centenarului, am un singur vis, să înfăptuim Unirea!”, ne-a declarat Veronica. 

Vă reamintim faptul că startul Marșului Unirii va fi  dat pe 1 decembrie, de la ora 08:00, cu pornire de la gara feroviară din Alba Iulia. În coloană vor fi fluturate steaguri tricolore orizontale, întocmai ca în 1918, cu denumirea localităților din care vin românii. Va fi cea mai amplă manifestație ca număr de participanți, din Anul Centenarului. Vor răsuna melodiile patriotice specifice și drapele uriașe tricolore de 100 de metri vor da culoare evenimentului.

Traseul marșului are 6 kilometri, pe traseul Gara Alba Iulia – Bulevardul Ferdinand – str. Tudor Vladimirescu – str. Emil Racoviță – Bulevardul Republicii – Calea Moților – strada Doctor Ion Rațiu – Bulevardul Horea – Piața Tricolorul – strada Unirii. Participanții la marșul organizat de Alianța pentru Centenar vor avea ocazia să semneze pentru proiectul de modificare a Constituției României prin introducerea unui preambul în care va fi menționată ideea de reîntregire națională. Marșul Unirii este inclus în programul oficial al sărbătoririi Zilei Naționale a României la Alba Iulia.

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17988 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*