Bărbat arestat, în urma unei decizii a Tribunalului Alba, într-un dosar de trafic de droguri

La data de 06.10.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că inculpatul, ajutat de alte persoane, a comercializat cannabis și substanțe psihoactive către consumatorii de pe raza municipiului Alba Iulia, cu sume cuprinse între de 50 și 100 de lei/gram. Tranzacțiile au avut loc în zona unor localuri, cu ocazia petrecerilor ce au avut loc acolo, dar și în zona imobilului în care inculpatul locuiește, numărul acestora fiind atât de mare încât inculpatul a ajuns să fie cunoscut în rândul consumatorilor ca principalul furnizor de substanțe psihoactive de pe raza municipiului Alba Iulia.

La data de 06.10.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba au efectuat 10 percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate substanțe vegetale susceptibile de a fi cannabis, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 10 telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, dispozitive de mărunțit droguri, 64.900 de lei, 702 lire sterline și mai multe înscrisuri.

Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.  Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba. Facem precizarea că, pe întreg procesul penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum si de prezumția de nevinovăție, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29599 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*