Bani europeni pentru angajații din Alba care vor să se califice în meseria de agent comercial

PSDI Cornel Comsa Europarlamentare

Schimbările care au marcat piața muncii în ultimii ani au demonstrat că cei aflați în căutarea unui loc de muncă trebuie să aibă experiență în domeniul în care vor să se angajeze sau o calificare dovedită printr-un certificat.  Reorientarea profesională și specializarea prin cursuri de calificare-recalificare  rămân variante spre găsirea, respectiv păstrarea unui job. Un astfel de program de calificare în ocupația de „Agent commercial“  este în desfășurare la Ocna Mureș. Este  derulat prin proiectul „Facilitarea accesului la formare profesională continuă pentru angajaţii din domeniul serviciilor sociale şi comerciale“, pus în practică de Asociația „Sprijiniți copiii“, în parteneriat cu Asociaţia „Centrul de Resurse pentru Servicii Sociale-CERESS“  Alba și SC Tobimar Construct SRL Alba Iulia.

Accesul la orele de pregătire teoretică și practică este gratuit pentru salariați, selectați de la societăți comerciale din județul Alba care activează în domeniul comercial. Durata cursurilor teoretice și practice este de 1080 de ore. Fiecare absolvent va primi un certificat de calificare recunoscut pe piaţa muncii de la noi, iar printr-o procedură simplă şi în statele Uniunii Europene Datele unei anchete a Asociaţiei „Sprijiniţi copiii“ în Regiunea Centru arată că peste 40 la sută dintre salariații firmelor din domeniul comercial nu au calificări în meseriile pe care le practică. Specialiștii proiectului au organizat și stagii de evalauare a competențelor profesionale pentru ocupația „Animator socio-educativ“. Un astfel de specialist este cel care aplică diverse practici și  tehnici de  animație în grup, fără să neglijeze relația individuală. În total, au fost evaluate și certificate 31 de persoane din județul Alba.  Potrivit legii, angajatorii  au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații cel puțin o dată la doi ani, dacă au cel puțin 21 de salariați, și cel puțin o dată la trei ani, dacă au mai puțini.

Proiectul „Facilitarea accesului la formare profesională continuă pentru angajaţii din domeniul serviciilor sociale şi comerciale“ are ca scop  dezvoltarea personală  şi profesională prin furnizarea serviciilor de informare, consiliere, orientare şi formare profesională continuă, care sunt slab dezvoltate sau chiar lipsesc din politicile de personal.  Este co-finanțat de Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane –POS DRU 2007 – 2013.

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18413 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*