Avem nevoie de un președinte muncitor și implicat, alături de fiecare român

România este pregătită pentru a avea prima femeie președinte, pe Viorica Dăncilă, care a arătat, atât la Palatul Victoria, cât și în cei nouă ani de europarlamentar, că este un om muncitor și implicat, alături de fiecare român, care unește, nu dezbină și nu disprețuiește.
Avem nevoie de un președinte harnic, stăruitor, pentru care ziua de lucru nu începe și nu se termină la o anumită oră, iar vacanțele, golful și schiatul nu sunt activități de bază pentru că la Palatul Cotroceni sunt multe de făcut, nu încă cinci ani de pierdut.
Avem nevoie de un președinte care să lucreze cu Guvernul, nu să blocheze activitatea lui din orgolii personale sau motive electorale și care să respecte deciziile Curții Constituționale.
Avem nevoie de un șef de stat sensibil, care să empatizeze cu noi și să reacționeze când un seamăn al nostru este în impas, suferință, respectiv cu mai multă răbdare atunci când haina nu îi este luată.
Avem nevoie de un președinte care să-i înțeleagă – nu jignească – și pe cei care votează la referendumurile pe care nu el le-a convocat sau promovat.
Nu avem nevoie de un președinte care să profite electoral de tragediile petrecute în România, ci de unul care să găsească soluții, remedii și rezolvări.
România are nevoie de un președinte care să aducă bunăstare pentru toți românii, care să facă din administrația prezidențială ”casa tuturor”, un președinte cu sufletul, cu gândul și fapta alături de fiecare dintre noi. Nu de un șef de stat care să vorbească despre ”românii mei”.
România are nevoie de un președinte care să nu permită ca tăierile de salarii și pensii, respectiv concedierile, să fie o soluție de a regândi bugetul statului.
Un șef de stat altruist, care să nu se folosească de o lege pentru a-și bloca, timp de 19 ani, catedra de profesor, lipsind elevii de un dascăl titular.
Un președinte care să susțină educația și serviciile medicale, cu dascăli și personal medical bine pregătit și deopotrivă bine plătit, pentru care cuvântul ”ghinion” să aibă cu totul alte valențe.

            Dragi colegi, membri și simpatizanți ai social-democrației
Candidatul Partidului Social Democrat, după mulți ani, are cu adevărat șanse să devină președintele României, iar de împlinirea acestui deziderat depinde, în egală măsură, activitatea fiecăruia dintre noi din următoarele 40 de zile. Am întâlnit-o, în acest an, pe Viorica Dăncilă de două ori la Alba Iulia și am văzut că este un om puternic, care nu obosește, în ciuda tirului de cuvinte neadecvate la care a fost supusă de către cei care promovează ura, dezbinarea și pentru care violența, în lipsa argumentelor, este sigura formă de manifestare. Am observat, cu toții, cât de răbdătoare este și cât de atent ascultă fiecare cuvânt care îi este adresat.
Să discutăm cu oamenii și în această campanie, așa cum am făcut-o mereu, despre cât de aproape suntem să avem un președinte de stânga, alături de fiecare, nu doar de cei care îl votează. Să amintim colegilor că am adus bunăstare României și vrem semnarea unui pact pentru a ne asigura că partidele de dreapta nu vor aduce, din nou, austeritate și criză. Să arătăm proiectele derulate în timpul mandatului Partidului Social Democrat, investițiile în Educație, Sănătate și Infrastructură, fără de care localitățile în care trăim, din Munții Apuseni și până pe Valea Sebeșului, nu ar fi arătat la fel.
Nu în ultimul rând, să învățăm din greșeli, dar să fim mândri de ceea ce am făcut la guvernare. Și sunt convins că vom fi din ce în ce mai mândri, odată cu trecerea ireversibilă a timpului, după ce ne vom reaminti cum înțeleg să conducă țara partidele de dreapta. Noi nu presupunem, nu ne închipuim, nu dăm cu banul, ci știm, suntem convinși, din cunoașterea nemijlocită a faptelor, a realității de acum câțiva ani, a politicii grave pe care o promovează, de care se vor convinge, din nou, și oamenii.

Cu respect,
Deputat Ioan Dîrzu,
Președinte PSD Alba

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – P.S.D.

– Executat de S.C. START MEDIA CENTER S.R.L.

– CUI mandatar financiar coordonator 31190008

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19800 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*