Avem nevoie de o strategie coerentă pentru creșterea performanței energetice a clădirilor publice

Anul acesta a fost unul care ne-a bulversat pe de-a-ntregul. Avem mari probleme în sănătate, datorită acestei necruțătoare boli – COVID-19, avem colaps în economie, avem convulsii în viața socială, învățământul se stinge în spatele ecranului de ”pepsiglas”, iar de mediu și de amenințările care ne distrug planeta și traiul de zi cu zi nu prea pare să se mai preocupe  nimeni, în afara unor organizații neguvernamentale care sunt, în cel mai bun caz, ignorate.

Iar în orașe, problema mediului este tot mai gravă. Ne sufocă uneori gunoaiele, ne asfixiază gazele de eșapament, construcțiile haotice ne elimină și ultimul petic verde și asistăm neputincioși la distrugerea a tot ce ne înconjoară, fără să fim ajutați de cei care ne-au cerut voturile și apoi ne-au lăsat să ne descurcăm cum știm.

Consider că această stare de lucruri nu mai poate continua așa! Aspectele de mediu trebuie analizate exact și trebuie luate măsuri în acord cu legislația europeană, astfel încât să ne salvăm de la poluare și să abandonăm consumul haotic de resurse.

În primul rând aș vrea să transmit oamenilor din orașe că o mare parte a poluării provine chiar din consumul clădirilor de utilitate publică. Tocmai pentru a rezolva acest lucru, Comisia Europeană a lansat, la jumătatea acestei luni, o nouă strategie dedicată creșterii performanței energetice a clădirilor publice. La nivel european este vorba de renovarea a 35 de milioane de clădiri și crearea a 160.000 de locuri noi de muncă „verzi”, până în 2030.

Este absolut obligatoriu să ne concentrăm eforturile pe crearea acelor politici publice la nivel național și local, astfel încât să preluăm și noi o componentă a acestui program. În ultimii ani s-au înregistrat prea mici progrese pentru reabilitarea energetică a clădirilor publice, iar consumul final de energie a scăzut foarte puțin. Deci, suntem departe de ceea ce trebuia să existe deja. Da, se lucrează la Spitalul Județean Alba, se lucrează la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud,s-au făcut câteva mici investiții la Abrud, Zlatna și Câmpeni, dar este prea puțin. Chiar și cu Spitalul municipal din Blaj și cu investițiile din Cugir, încă suntem departe. Și nu mai vorbim de disconfortul creat pacienților în această perioadă critică.

Aceasta arată că decidenții sunt mai puțin pregătiți când este vorba de o abordare strategică. Și nu sunt singurul care observă că lipsește viziunea, coordonarea și abordarea coerentă a acestui proces investițional. La nivel european, noua strategie de care am vorbit va contribui la definirea nevoilor și a capacităților necesare pentru pregătirea viitoarelor proiecte ce vizează renovarea fondului construit, inclusiv asistența tehnică acordată autorităților locale și formarea competențelor lucrătorilor care ocupă noile locuri de muncă „verzi”. Adică edilii vor fi instruiți cum să pregătească proiecte, iar muncitorii cum să le realizeze practic. Dar cine se ocupă de autoritățile locale? Avem nevoie de strategii locale clare, pe baza cărora aleșii locali să se poată pregăti și, mai ales, să-și identifice și să-și finanțeze proiectele. În mod coordonat și precis. Asta înseamnă o direcționare mai eficientă a finanțărilor, o stabilire a priorităților și acțiuni directe care să fie în folosul oamenilor, nu în dauna lor!

Concret, Consiliul Județean Alba are calitatea de coordonator teritorial în România al Convenției primarilor, în acest sens manifestându-și angajamentul voluntar privind susținerea măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40%, până în anul 2030 și dezvoltarea orașelor și regiunilor rezistente la schimbările climatice, printr-o abordare integrată a planificării de dezvoltare pe termen lung. Acum a fost creat la nivel european instrumentul necesar pentru realizarea acestor obiective. Totuși, CJ Alba are nevoie de sprijin politic și administrativ, pentru atingerea acestui scop.

Îmi stabilesc acest obiectiv, în calitate de parlamentar ce va reprezenta județul Alba: să fac diligențele necesare pentru ca, la nivel local, să fie întocmite Planuri de Acțiune pentru Energie Durabilă în toate localitățile județului, planuri în cadrul cărora să fie incluse majoritatea măsurilor care țin seama de evoluția tehnico-edilitară și strategică a localității, în vederea îndeplinirii obiectivelor de reducerea a emisiilor de gaze cu efect de seră prin creșterea eficienței energetice a clădirilor publice. Asta înseamnă că vor putea fi realizate coordonat și cu fonduri europene lucrări de modernizare ale clădirilor publice. Lucrări ce presupun izolare termică mai bună, eficientizare a producției de căldură și apă caldă, cu pierderi minime, automatizare și gestiune inteligentă a energiei consumate, toate ducând, în final, la ceea ce ne dorim cu toții:

Să ne bucurăm responsabil de o viață de calitate, în condiții demne de mileniul în care trăim!

Adrian SIMION,

Candidat USR PLUS pentru Senatul României

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23224 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*