Au fost acordate cele 6 Premii CAESAR „Lideri pentru România”. Nicolaie Moldovan, City Manager al municipiului Alba Iulia, printre laureații galei

nicolaie moldovanPrima ediție a Galei CAESAR s-a desfășurat vineri, 29 mai, la Athénée Palace Hilton în București. La eveniment au participat 180 de personalități din sfera publică românească și internațională, reprezentanți ai instituțiilor publice românești, membri ai corpului diplomatic acreditat la București, personalități din mediul academic, din sectorul privat și din societatea civilă, oameni de afaceri, colecționari de artă, membri ai Advisory Board CAESAR, precum și membri și susținători ai Fundației CAESAR.

 

Domnul Bogdan Lucian Aurescu, Ministru al Afacerilor Externe, a declarat în cadrul Galei: „Fundația CAESAR este o platformă care oferă mediului public și privat acces la peste 2.000 de specialiști din întreaga lume; este o rețea extrem de valoroasă pe care România trebuie să o fructifice. (…) Sunt convins că am acum, în fața mea, o generație de lideri, de oameni care vor prelua ștafeta pentru a duce România mai departe – pe toate palierele importante”.

 

Gala CAESAR (1)Sebastian Burduja, membru fondator al CAESAR și Președinte de Onoare al Ligii Studenților Români din Străinătate, a afirmat: „În această seară avem destule motive de speranță. Contăm în primul rând pe implicarea liderilor autentici în dezvoltarea României: liderii pe care îi premiem la Gala CAESAR, voluntarii Fundației și ai Ligii, precum și nenumăratele exemple de oameni valoroși din societatea românească. Aceștia vor face posibil ca România să devină țara pe care dorim să o lăsăm moștenire copiilor noștri. Între speranță și deziluzie, vă provocăm să alegem speranța”. Sebastian Burduja a lansat recent volumul: „Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă” (Humanitas, 2015). Acesta poate fi achiziţionat în format electronic de AICI.

Gala CAESAR (3)Dan Nechita, membru fondator și CEO al Fundației CAESAR, a declarat: „Sub umbrela CAESAR se reunesc profesioniști români din țară si de peste hotare, care împreună construiesc o Românie în 3D – o Românie dezvoltată, democratică și demnă. O Românie dezvoltată înseamnă infrastructură, educație de calitate, o economie puternică. O Românie democratică înseamnă că puterea politică este în mâinile cetățenilor și că politicienii, angajații acestor cetățeni, administrează țara cu responsabilitate și competență. O Românie demnă înseamnă condiții de trai decente și, în plan extern, asigurarea poziției pe care România o merită în Europa și în lume. O Românie demnă înseamnă, așa cum veți vedea în această seară, să dăruim aripi celor mai neajutorați dintre noi.”

Gala CAESAR (4)Invitați. În cadrul Galei CAESAR au luat cuvântul: Steve Jarding, Profesor al Universității Harvard și expert în campanii electorale în întreaga lume. Intervenția Profesorului Jarding s-a centrat pe nevoia stringentă de leadership autentic în întreaga lume. Acesta și-a exprimat convingerea că astfel de lideri se regăsesc în tânăra generație de români din țară și din diaspora. În discursul său, Elif Memet, recent admisă ca research fellow la Columbia University în Statele Unite ale Americii, a arătat, prin experiențele sale personale, cum extinderea percepției și acceptarea vulnerabilității fiecăruia conduc la creativitate. Printre participanții la eveniment s-au numărat personalități din mediile cultural, public și privat, precum: Alteța Sa Regală Principele Nicolae; Alteța Sa Prințesa Marina Sturza; Excelenţa Sa Bogdan Lucian Aurescu, Ministru al Afacerilor Externe; Domnul Laurențiu Ștefan, Consilier Prezidențial; Domnul Corneliu Vișoianu, Consilier Guvernul României; Domnul Raed Arafat, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Interne; Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, Ambasador al Israelului în România; Doamna Manuela Plăpcianu, CEO Artmark și fondator Education for All.

Premiile CAESAR „Lideri pentru România”. Premianții Galei CAESAR sunt profesionişti recunoscuți din sectorul public, din mediul privat și din societatea civilă. Acești lideri – lideri consacrați și lideri pentru viitor – se disting prin trei calități fundamentale: competență, caracter și pasiune.

Gala CAESAR (2)Cele șase premii au fost acordate astfel:

  • Sector public
  • Lider consacrat: ES Bogdan Lucian Aurescu, Ministru al Afacerilor Externe
  • Lider pentru viitor: Nicolaie Moldovan, City Manager, Municipiul Alba Iulia
  • Sector privat
  • Lider consacrat: Manuela Plăpcianu, CEO Artmark și fondator Education for All
  • Lider pentru viitor: Bogdan Iordache, co-fondator How to Web, Startup Spotlight, Tech Hub Bucureşti, Tech Angels, Concetoo şi Stagii pe Bune
  • Societate civilă
  • Lider consacrat: Alteța Sa Prinţesa Marina Sturdza, Marina Sturza Enterprises
  • Lider pentru viitor: Adelina Toncean, Asociaţia „Dăruieşte Aripi”

Gala CAESAR (5)În cadrul evenimentului au urcat pe scenă artiști români recunoscuți internațional: pianistul Silvan Negruțiu, naistul Radu Nechifor & Band și perechea de dansatori Teodor Rădulescu și Alexandra Shine. De asemenea, participanții au degustat vin dintr-o colecție personală de vinuri românești și au putut admira opere de artă ale maestrului Marcel Guguianu și ale sculptorului Constantin Marinete. În cadrul acestei expoziții a fost prezentă și o operă a renumitului sculptor român Constantin Brâncuși.

Fundația CAESAR dorește să mulțumească tuturor celor care au făcut ca acest eveniment să fie posibil: membrilor CAESAR, sponsorilor, partenerilor și tuturor susținătorilor, și în mod special moderatoarei Irina Păcurariu.

Partener Strategic: Liga Studenţilor Români din Străinătate

Sponsor Principal: CD Advisors

Susținători: Trends By Adina Buzatu, Muşat şi Asociaţii, Cris-Tim, Moldmetal Trading, MMS Minerals and Metals Solutions, Sky Trade, Certinvest, Silviu Pal Photography, Compania Transilvăneană de Tipar, www.trofeedecristal.ro, Evident Media, OVE, Andreea Gheorghieș, Cătălina Garofil, Athénée Palace Hilton

Parteneri media: TVR Internațional, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Ziare.com, Adevărul, Agenția Națională de Presă AGERPRES.

Despre Redacția ProAlba 37488 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*