Atenție! Miercuri se sistează serviciul de distribuţie a gazelor în localitățile Blaj, Tiur și Petrisat

lucrari gazÎn vederea efectuării unor lucrări de cuplare a unor noi conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale şi a altor lucrări specifice, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în localităţile Blaj, Tiur şi Petrisat, din judeţul Alba, în cursul zilei de miercuri, 15 octombrie, începând cu ora 09.00. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.

Compania E.ON solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20207 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*