Atelier de formare destinat voluntarilor antidrog din cadrul CPECA Alba

În perioada 12–15.03.2018, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba a organizat un atelier de formare adresat unui număr de 19 voluntari antidrog, elevi ai Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia.

Obiectivele atelierului au vizat dobândirea unor cunoştinţe privind atribuţiile Agenţiei Naţionale Antidrog, conceptul de voluntariat și activităţile de voluntariat promovate de Agenție, definirea conceptelor de bază, clasificarea drogurilor, efectele bio-psiho-sociale ale consumului de droguri, precum şi dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe în domeniul educaţiei antidrog necesare pentru implicarea ulterioară a voluntarilor în activităţi preventive specifice, de tipul educaţiei între egali.

Atelierul  a fost susţinut de formatori  autorizaţi din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba Iulia şi s-a realizat  în baza „Manualului formatorului –  Informat, Dispus, Capabil” elaborat de specialişti ai Agenţiei Naţionale Antidrog. Metodele şi tehnicile utilizate au fost interactive, având rolul de a implica participanţii cât mai mult în activităţile propuse.

Evidențele științifice au dovedit că educaţia între egali este una dintre cele mai eficiente metode de transmitere a informaţiilor importante şi sensibile pentru adolescenţi şi tineri, precum riscurile consumului de droguri, deoarece oamenii au tendinţa să fie mai receptivi la persoane cu care au lucruri în comun, sunt mai atenţi, mai deschişi şi asimilează mai bine informaţiile prezentate de o persoană cu care împărtăşesc anumite caracteristici (vârsta, mediu, statut social, religie etc.), în cazul adolescenţilor, cea mai importantă caracteristică fiind cea a vârstei şi a preocupărilor comune.

În perioada imediat următoare, noii voluntari formaţi în educaţia antidrog vor fi implicaţi, alături de specialiştii CPECA Alba, în activităţi de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar şi în comunitate.  

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16846 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*