Anunț important pentru cetățenii din Aiud

Primăria municipiului Aiud aduce la cunoștința cetățenilor interesați că, până în data de 15 februarie 2018, va avea loc colectarea actelor necesare intabulării sistematice a terenurilor (intabulare gratuită), situate în localitatea Gîmbaș – parcela Pacășul Mic, localitatea Păgida – parcela Peste Mureș Rădace și localitatea Aiud – parcelele La Baltă și Toane.

Proprietarii terenurilor din aceste parcele sunt așteptați la Colegiul Tehnic Aiud, din strada Ion Creangă, nr. 14, intrarea de pe strada Sergent Hațegan, conform următorului program:

  • săptămâna aceasta, în zilele de miercuri și joi între orele 13:00 – 16:00;
  • săptămâna viitoare, în zilele de luni și marți între orele 10:00 – 15:00, respectiv miercuri și joi între orele 13:00 – 18:00.

Proprietarii vor avea asupra lor următoarele acte:

  • copie legalizată a titlului de proprietate;
  • copie legalizată după certificatul de moștenitor, dacă este cazul;
  • copie legalizată după succesiune, dacă este cazul;
  • copie carte identitate sau buletin;
  • copie certificat de deces, naștere, căsătorie și orice alte acte care atestă calitatea de proprietar sau de moștenitor.

 

 

 

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16364 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*