Aniversare pentru compania pema electrotehnic România: 11 ani de nota 10!

Compania pema electrotehnic România, cu sediul în comuna Ciugud, specializată în domeniul ingineriei electrice, aniversează 11 ani de activitate. Firma reprezintă, atât pentru piața de profil din țara noastră cât și pentru cea din străinătate, un partener stabil, specializat în asamblarea de cablaje, panouri electrice și controlere destinate diverselor sectoare de activitate cum ar fi automatizările, tehnica medicală, industria solară, mașini și utilaje industriale, vehicule feroviare, outsourcing etc

În 2016, aniversarea a 10 ani de existență a companiei a coincins cu inaugurarea unei noi unități de producție. Firma numără, în prezent, peste 100 de angajați.

“pema face cabluri, dar nu face cabluri simple. Pema face o artă din cabluri. Noi suntem o altfel de firmă, un altfel de producător de cablaje. Suntem de 11 ani  pe piață și avem o experiență de peste 40 de ani a grupului de firme din care facem parte. Ca și locații, avem sediul central  în Germania, unde se află firma mamă, din luna mai 2017 avem un colaborator în Ungaria, iar în momentul față deținem două suprafețe de producție în România”, afirmă Laura Moga, director general al pema electrotehnic

În fruntea managementului pema electrotehnic, alături de directorul general Laura Moga, se află și Ioan Moga, cel care ocupă funcția de director tehnic.

Grupul de firme. Repere

Pema electrotehnic gmbh și-a început activitatea în anul 1977, fiind unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul ingineriei electrice. Compania deține o filială și în țara noastră, pema electrotehnic România, și dezvoltă parteneriate de succes cu firme din Cehia și Slovacia.

Pema electrotehnic s.r.l. a fost înființată în anul 2006, cu capital german, ca urmare a extinderii capacității de producție a companiei mamă. Începând cu anul 2011, pema electrotehnic România dezvoltă, în paralel, proiecte de outsourcing și nu în ultimul rând proiecte specializate în domeniul maselor plastice.

Știați că?

O parte dintre componentele celei ai mari instalații mobile de turnare a betonului din lume, care a fost utilizată pentru intervenția din Japonia, la stabilizarea temperaturii reactoarelor centralei nucleare și ulterior pentru turnarea betonului necesar izolării reactoarelor centralei nucleare Fukushima Daiichi au fost produse de pema electrotehnic România. Mega-pompa era angajată într-un proiect pe un șantier unde guvernul american ridica o fabrică de combustibil MOX.

“Japonezii au mai mare nevoie de această unitate decât noi, așa că renunțăm la ea “, a declarat, atunci, Jerry Ashmore, a cărui companie, Ashmore Concrete Contractors INC., din Augusta, SUA, furniza beton pentru fabrică. Pompa, produsă de o celebră companie germană, putea fi controlată prin telecomandă și are un braț de 70 de metri, ceea ce a făcut-o potrivită pentru munca în mediul radioactive, așa cum a fost la Fukushima. “Sunt doar trei astfel de pompe în lume, din care doar două sunt indicate pentru astfel de intervenții extreme, așa că a trebuit să o trimitem pe aceasta în Japonia”, mai preciza Ashmore.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 14817 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*