Amenzi de 2900 de lei pentru mai multe persoane care au pescuit, illegal, pe râul Mureș

În urma unor acțiuni  de combatere și prevenire a pescuitului ilegal, desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute,  mai multe persoane au fost sancționate de jandarmi cu amenzi cuprinse între 300 și 800 de lei, precum și cu avertisment,  pentru încălcarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura.

Pe timpul acestor acțiuni ce au avut loc pe râul Mureș, în localitățile Zărești, Teiuș, Aiud, Ocna Mureș și Lunca Mureșului,  6 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 75 de ani, originare din județele Hunedoara, Cluj și Alba, au fost  depistate pescuind fără a deține permis de pescuit,  iar una dintre acestea pescuind cu lansetă cu plasă monofilament.

Pe timpul acestor acțiuni, au fost desfășurate și activități de informare și prevenție, cu privire la faptele ce constituie contravenții sau infracțiuni în domeniul pescuitului și sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării prevederilor legale.

Astfel de acțiuni vor continua și în zilele următoare. Recomandăm persoanelor pasionate de pescuit să studieze prevederile Ordonanței de urgență 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24147 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*