Amendă de 20.000 de lei pentru o firmă din Alba Iulia, în urma unui control al ITM. Inspectorii au găsit două persoane care lucrau la negru

baniPrin Programul – Cadru de acţiuni al I.T.M. Alba, pe anul 2017, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii s-a stabilit  faptul că, combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului,  motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui an, a unei Campanii pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Activitatea zilnică  a  inspectorilor de muncă a vizat cu prioritate sancţionarea muncii nedeclarate, fiind comunicate zilnic la Inspecţia muncii rezultatele controalelor efectuate.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba în perioada 24-28 iulie 2017, în activitatea de control, sunt redate mai jos. 

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 24

Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 481

Din care – femei :   233

  • tineri sub 18 ani: 7

Număr deficienţe constatate: 24

Numar persoane depistate cu „munca la negru” : 2

Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor :  2 amenzi in valoare de 21.500 lei,

-din care 1 amenda in cuantum de 20.000 lei pentru „munca la negru”;

Entităţi sancţionate pentru muncă la negru :  1 

1.S.C. AUTO CLEAN FLUX SRL Alba Iulia- 2 pers. fara forme legale de angajare-amenda de 20.000 lei- art.260 alin.1. lit.e. Codul Muncii; 

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • Primirea în lucru a salariaţilor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
  • Nu au fost stabilite pentru toţi salariaţii atribuţiile corespunzătoare postului prin fişa postului;
  • neacordarea repausului saptamanal;
  • neconducerea corecta a evidenţei timpului lucrat ;
  • contractele individuale de muncă nu au fost completate cu clauze referitoare la criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariaţilor aplicabile la nivelul angajatorului;
  • primirea la muncă a persoanelor s-a realizat în absenţa certificatului medical (fişa de aptitudine);
  • regulamentul intern nu conţine dispoziţii referitoare la criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor;
  • registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu se păstrează la sediul societăţii; 

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: 

Nr. total unităţi controlate:      26

Număr deficienţe constatate: 38

Număr de măsuri dispuse  :   38

Număr de opriri : 0

Nr. sancţiuni aplicate:  10  din care:

                                 – 8 Avertismente ; 2 Amenzi in cuantum de 7.500 lei;                                                                                                 

Nr. evenimente comunicate : 0

Nr. evenimente cercetate : 0

Nr. evenimente în curs de cercetare: 3 

Principalele deficienţe stabilite în controale :

  • Lipsa fiselor de aptitudini eliberate in urma examinarii medicale la angajare si/sau periodica a lucratorilor.
  • Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala pentru activitatile desfasurate
  • Lipsa autorizarii initiale si a verificarilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementarilor ISCIR
  • Lipsa instruirii periodice a lucratorilor
  • Organizarea necorespunzatoare a activitatii de nivelul unitatilor, conform noilor reglementari din HG 955/2010 securitatea muncii la
  • Lipsa instructiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitatile desfasurate
  • Desfasurarea activitatii fara efectuarea examenului medical la angajare si/sau periodic a lucratorilor

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16008 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*