Alin Cucui, condus pe ultimul drum. “Depresia a revenit în forță/ vechile spaime l-au cotropit din nou…”

Vineri, 13 aprilie 2018, Alin Cucui, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, va fi condus pe ultimul drum și își va dormi somnul de veci în cimitirul din Alba Iulia. Trupul său fără viață a fost găsit, miercuri, 11 aprilie, în casa părinților săi, într-un imobil din municipiu. Anchetatorii au mers, din start, pe varianta sinuciderii, mai ales că pe cadavru nu existau urme de violență și, în plus, a fost găsit și un bilet de adio. Această ipoteză a fost confirmată și de legiști care au stabilit că moartea lui Alin Cucui s-a produs din cauza asfixiei mecanice prin spânzurare. Decesul fostului vicepreședinte al Consiliului Jutețean Alba a fost un șoc pentru întreaga comunitate locală. Unul dintre apropiații lui Alin Cucui, deputatul Florin Roman, citat de evz.ro, a oferit detalii care pot explica, cel puțin, o parte dintre motivele care au dus la acest episod tragic. 

„Alin nu și-a luat zilele din motive de ordin financiar, chiar nu era căzut! El nu s-a sinucis nici din pricina unor probleme de familie, fiindcă avea o căsnicie fericită și o fetiță minunată pe care a iubit-o enorm. Pe de altă parte, Alin nu a avut niciodată probleme cu autoritățile, de-a lungul celor zece ani în care a fost vicepreședintele CJ Alba. Totuși, această sinucidere a avut semnele ei. În urmă cu doi ani și jumătate, Alin a căzut într-o depresie foarte puternică. Fiind prăpăstios de fel, se temea că ar fi suferit de o boală letală, ceea ce nu s-a confirmat niciodată, indiferent de câți medici a consultat. Depresia s-a dovedit din cale-afară de severă și a fost tratată luni în șir, cu ajutorul psihologilor și psihiatrilor. Starea lui Alin s-a îmbunătățit considerabil, dar, acum două săptămâni, depresia a revenit în forță. Mi-am dat seama că se întâmpla ceva cu el. Am discutat marți la telefon și m-a încredințat că totul va fi bine. Din nefericire, nu a fost deloc bine, iar uriașul gol lăsat de Alin nu va mai fi umplut niciodată. Nu a reușit să depășească depresia… vechile spaime l-au cotropit din nou și nu a mai putut să li se opună”, notează evenimentul zilei, care îl citează pe deputatul Florin Roman.

Alin Cucui urma să împlinească, în 31 mai, doar 42 de ani. Era căsătorit și avea o fetiță.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 16363 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*