Alexandru Sinea (DSP Alba) : Nu mi-aș lăsa fetițele să se joace, în fața blocului, pe lângă mormane de gunoaie. Apel către cei implicați în procesul de colectare și depozitare a deșeurilor din Alba Iulia

Direcția de Sănătate Publică Alba face un apel către toți cei implicați în procesul de colectare și depozitare a deșeurilor de la nivelul Municipiului Alba Iulia să găsească, de urgență, soluțiile pentru deblocarea întregului proces, astfel încât situația să nu devină un pericol pentru sănătatea cetățenilor.

Ca urmare a vizitelor efectuate în teren de către personalul DSP, dar și ca urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor, am constatat că în foarte multe zone din Alba Iulia, în special în cartierele cu blocuri, colectarea deșeurilor a fost făcută la un nivel mult sub cel necesar. Cantitățile foarte mari de gunoaie rămase necolectate, pe lângă disconfortul creat cetățenilor care locuiesc în ceste zone, atât vizual cât și în ce privește mirosul neplăcut, pot oricând să se transforme în focare de infecție, cu atât mai mult cu cât suntem într-o perioadă cu temperaturi ridicate.

Mai mult, în calitate de părinte înțeleg foarte bine situația prin care trec mulți albaiulieni. Nici eu nu mi-aș lăsa fetițele să se joace, în fața blocului, pe lângă mormane de gunoaie.

Nu vom asista pasivi la transformarea orașului într-un focar de infecție, chiar dacă Direcția de Sănătate Publică Alba nu deține pârghiile și instrumentele legale pentru a-i putea sancționa pe toți actorii implicați în procesul de colectare a deșeurilor.

Lansăm acest apel tocmai pentru a evita situația în care vom fi obligați să solicităm declararea stării de alertă din cauze medicale, la nivelul Municipiului Alba Iulia. Sperăm că o astfel de decizie poate fi evitată, însă modul de evoluție al colectării deșeurilor din ultima perioadă ne obligă să ne pregătim pentru orice scenariu. Astfel, am luat deja legătura cu toate instituțiile cu competențe în domeniu, la nivelul orașului și județului, și am transmis îngrijorările noastre în legătură cu situația colectării deșeurilor, precum și posibilitatea ca, în cazul în care situația persistă, declararea stării de alertă să devină inevitabilă.

Lansăm încă o dată un apel către toți factorii de decizie implicați în procesul colectării și depozitării deșeurilor să ia de urgență măsuri și să remedieze situația inacceptabilă în care i-au pus pe zeci de mii de albaiulieni.

Alexandru Sinea, 

Director DSP Alba

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 29598 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*