Alcoolul la volan, „sport” județean. Cel mai recent „lot” de inconștienți prinși beți în trafic

La data de 16 noiembrie 2018, în jurul orei 18.30, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în timp ce acţionau pe raza municipiului Sebeş, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Săsciori. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi, în plus, era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat pentru conducere fără permis.

La data de 16 noiembrie 2018, în jurul orei 23.00, poliţiştii rutieri din Alba Iulia, în timp ce acţionau pe B-dul Republicii din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani, din comuna Săsciori, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În urma testării tânărului cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat pentru conducere fără permis.

La data de 16 noiembrie 2018, în jurul orei 17.40, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, în timp ce acţionau pe DJ 107 I Aiud – Rîmeț, au oprit, pentru control, o autoutilitară ce era condusă de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Aiud. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. 

La data de 17 noiembrie 2018, în jurul orei 17.30, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce acţionau pe raza comunei Valea Lungă, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Valea Lungă. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 17 noiembrie 2018, în jurul orei 23.45, poliţiştii din Ocna Mureş, în timp ce acţionau pe raza localităţii Războieni – Cetate, au oprit, pentru control, o autoutilitară condusă de un bărbat de 43 de ani, din Ocna Mureş. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18625 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*