Alba: Zeci de controale pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificației

paineÎn perioada  9 – 15 noiembrie , poliţiştii din Alba au efectuat 42 de controale ce au avut drept scop combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind vizaţi atât producătorii, cât şi cei care vând produsul finit către populaţie. Astfel, în această perioadă, au fost verificate 18 societăţi comerciale, 18 mijloace de transport şi 6 persoane fizice, fiind constatată o infracţiune la legea privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.  Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin această infracțiune a fost estimat la 23.000 lei. Poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 34.140 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 3.642 lei. Astfel de acţiuni ale poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor continua şi în perioada următoare. Ca și exemplu, cu ocazia verificărilor efectuate la o societate comercială de profil din Alba Iulia, s-a constatat că administratorul acesteia nu a virat sumele datorate bugetului de stat, în cuantum total de 23.000 lei. Pe numele administratorului firmei au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19292 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*