Alba: Sancțiuni de 6000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.  Au continuat și controalele pe timp de noapte și s-a acționat în filtre amplasate la intrarea în/ ieșirea din cele 5 localități carantinate.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 257 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 120 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 154 de mijloace de transport din care 84 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 6.016 persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 90 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 90 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 6.000 lei.

În filtrele constituite la intrările / ieșirile celor 5 localități carantinate (Alba Iulia, Blaj, Cugir, Vințu de Jos și Ciugud) precum și pe raza acestora au acționat 100 de forțe de ordine care au controlat 3.884 de persoane și 2.447 de autovehicule.

Au fost depistate și sancționate 59 de persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.

Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus. Pentru verificarea motivului deplasării persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23651 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*