Alba: Peste 1500 de persoane legitimate, la cele mai recente controale privind respectarea măsurilor sanitare

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 204 polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 69 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 68 de  mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun.

Au fost legitimate 1.503 de persoane și au fost făcute verificări la 94 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri,  hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 131 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală,  20 care nu au respectat restricțiile de deplasare, una care a participat la activități în spațiul public/privat/închis și au aplicat o sancțiune contravențională unui operator economic, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 24667 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*