Alba Iulia: Un bărbat și-a amenințat vecina că îi rupe picioarele și îi dă foc la casă

ceartaScandalul a izbucnit miercuri, 9 aprilie, la halda de steril din cartierul albaiulian Bărăbanţ. Din primele verificări, se pare că între M.O. de 36 de ani şi o vecină în vârstă de 61 de ani există neînţelegeri mai vechi, fapt pentru care, de-a lungul timpului, femeia a solicitat de mai multe ori prezenţa forţelor de ordine. Deoarece, câteva dintre intervenţiile acestora au fost urmate de constatarea vinovăţiei bărbatului, acesta a considerat-o pe femeie direct răspunzătoare pentru sancţiunile contravenţionale care i-au fost aplicate. Prin urmare, întâlnind-o singură, i-a pus în vedere că, dacă mai solicită ajutor la 112 şi el va mai primi vreo amendă, îi va rupe picioarele şi-i va da foc la casă. Jandarmii au intervenit oportun, au aplanat conflictul şi au prevenit escaladarea violenţei. Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea de către M.O. a infracţiunii de ameninţare, pe numele acestuia  a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate, acesta fiind înaintat organelor de urmărire penală, ca act de sesizare.

Despre Redacția ProAlba 37581 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*