Alba Iulia: Un bărbat a fost jefuit pe stradă de către doi minori

Cornel Comsa Europarlamentare

politiaPoliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată marți noapte, orele 03.00, de către un bărbat de 33 de ani din Alba Iulia, cu privire la faptul că în jurul orelor 02,40, în timp ce se afla pe str. Al. I. Cuza din municipiul Alba Iulia, a fost agresat fizic şi deposedat de un telefon mobil şi un pachet de ţigări de către doi tineri, care, după comiterea faptei au fugit spre cartierul Bărăbanţ al municipiului Alba Iulia.

În urma activităţilor investigativ – operative şi de cercetare desfășurate cu operativitate de polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, la scurt timp de la sesizarea faptei, s-a reuşit identificarea suspecţilor de comiterea acesteia, doi minori de 15 şi 17 ani, ambii din municipiul Alba Iulia, care au fost conduși la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia unde în prezent sunt audiaţi şi unde urmează să le fie documentată activitatea infracțională şi luate măsurile legale, pe numele lor fiind întocmite actele premergătoare cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au reuşit să recupereze telefonul mobil care a fost restituit victimei. Cercetările sunt continuate.

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18175 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*