Alba Iulia: Polițișii au “ridicat” zeci de telefoane mobile de la firme specializate în reparații și decodări

telefonPoliștii din Alba Iulia au efectuat percheziții la patru firme din Alba Iulia specializate în reparații și decodări de telefoane mobile. În urma acestei acțiuni au fost indisponibilizate 67 de celulare, cinci unități de calculator, un laptop ți 640 de lei.  Scopul percheziţiilor a fost depistarea societăţilor comerciale care folosesc programe informatice fără licenţa  producătorului, precum şi identificarea  telefoanelor mobile neevidenţiate în documentele societăţilor sau provenite din furt şi lăsate la aceste firme, pentru decodare.  Faţă de administratorii celor patru societăţi comerciale verificate, au fost întocmite acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de „reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculatoare în oricare din următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau expediere, afișare ori transmitere în rețea externă”.  De asemenea au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.000 de lei. Activitățile desfășurate în cadrul acestor dosare penale au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Operațiuni Speciale Alba și ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Alba.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 21826 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*