Alba Iulia, partener in proiectul Enclose. Vorbim de servicii logistice eficiente din punct de vedere energetic

Municipiul Alba Iulia, alături de alte 15 oraşe istorice europene, este partener în Proiectul „ENergy efficiency in City Logistics Services for small and mid-sized European Historic Towns”- ENCLOSE. Cei 15 parteneri provin din 12 ţări membre UE precum Austria, Bulgaria, Grecia, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Olanda şi Marea Britanie. Consorţiul transnaţional este coordonat de către compania MemEx Srl, din Livorno – Italia, care deţine o vastă experienţă în gestiunea eficientă a proceselor logistice din numeroase oraşe europene. Activităţile din cadrul acestui proiect vin în întâmpinarea oraşelor de dimensiuni mici şi medii pentru a le ajuta să identifice soluţii de eficientizare a transportului de mărfuri în zonele istorice, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile. Prin proiectul ENCLOSE, Municipiul Alba Iulia va identifica şi promova acţiuni specifice pentru creşterea eficienţei energetice aferente distribuţiei de mărfuri în mediul urban, cu aplicabilitate directă în zona de referinţă a proiectului -Bulevardul Transilvaniei. De asemenea, prin acest proiect, Municipiul Alba Iulia va elabora o documentaţie tehnico-economică pentru gestionarea traficului de mărfuri şi identificarea soluţiilor de promovare a transportului nonpoluant sau foarte puţin poluant, adaptat realităţilor de infrastructură şi celor comerciale specifice zonelor de transport mărfuri/comerţ aferente Municipiului Alba Iulia.

„Am oferit intotdeauna exemple albaiulienilor si intregii tari, despre cat de mult ajuta si dezvolta o comunitate proiectele europene. Acesta nu va naste o strada si nu va moderniza un cartier, dar va oferi tuturor motive sa inteleaga ca Alba Iulia se adapteaza permanent la evolutia Uniunii Europene. Acest proiect este daca vreti un liant pentru ce s-a facut pana acum in Zona Istorica a orasului, este dovada ca stim sa ne respectam munca si ca albaiulieni stiu sa fie exemplari in firescul lor. Oricine stie ce inseamna forfota productiva, camionul care-ti strica placerea de a te afla intr-o zona deosebita, va intelege ca oferta acestui proiect este de a crea alternative civilizate, daca vreti de nisa, pentru activitati economice clasice ca: aprovizionare, comert, trafic s.a. Sunt convins ca cei pentru care a fost scris acest proiect vor aprecia si vor fi mandri ca Alba Iulia va insemna din nou, o exceptie, de la lumea veche si metodele imbatranite si va fi privita ca un exemplu de oras vizionar.” A apreciat Mircea HAVA, Primarul Municipiului Alba Iulia.

Acţiunile viitoare vor avea ca grup ţintă autorităţi locale şi actori locali relevanţi cum ar fi operatori de flote de transport, distribuitori, comercianţi cu amănuntul, clienţi ai comercianţilor dar şi locuitori ai zonelor care se confruntă cu probleme logistice, pentru a dezvolta sisteme competitive de coordonare, gestionare şi informatizare a operţiunilor urbane de transport de marfă în Alba Iulia. „Prin acest proiect urmărim să identificăm cele mai adaptate soluţii pentru reglementarea logistică locală privind atât tranzitul cât şi parcările transportului de marfă în Municipiul Alba Iulia, astfel încât în cadrul noii alocări bugetare 2014-2020 să reuşim să implementăm la nivelul oraşului o schemă inovativă de distribuţie a mărfurilor şi serviciilor urbane, care să aibă la bază atât nevoile administraţiei locale, ale distribuitorilor, comercianţilor şi furnizorilor de servicii, cât şi nevoia unei abordări eficiente privind mediul înconjurător şi nevoile sociale ale oraşului. Utilitatea elaborării acestei documentaţii este relaţionată cu pregătirea proiectelor de mobilitate urbană ale Municipiului Alba Iulia în contextul noii alocări bugetare 2014 – 2020, fondurile obţinute în cadrul acestui proiect contribuind la o economisire a bugetului propriu al primăriei care ar fi trebuit alocat pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice pentru viitoarele proiecte de dezvoltare locală.” A precizat Nicolaie Moldovan, Administratorul Public al Municipiului Alba Iulia.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22878 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*