Alba Iulia: Doi tineri au fost reținuți de poliție pentru furt. Prejudiciul depășește 9000 de lei

În noaptea de 24 spre 25 decembrie 2012, Cosmin C., de 20 de ani, din Alba Iulia, a pătruns prin efracţie în locuinţa unui bărbat din Alba Iulia, de unde a sustras suma de 8.700 de lei, un GPS şi produse alimentare, prejudiciu în valoare totală de 9.200 de lei. După ce poliția a fost sesizată, în data de 25 decembrie 2012 cu privire la acest act de furt, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, în urma activităţilor de cercetare, l-au identificat și reținut pe tânărul hoț.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 31 decembrie 2012 spre 1 ianuarie 2013, suspectul Cosmin C., împreună cu încă un minor de 16 ani, din Teiuş, au sustras din locuinţa unei femei din Alba Iulia, o poşetă cu documente de identitate, carduri bancare şi un telefon mobil.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că în data de 6 ianuarie, minorul a încercat să sustragă bani dintr-un automat de bilete de transport în comun, amplasat strada Mureşului din Alba Iulia iar în aceeaşi zi, prin escaladare, a pătruns în biroul unei societăţi comerciale din Alba Iulia de unde a sustras suma de 41 de lei.

Faţă de cei doi suspecţi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentaţi Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22643 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*