Alba Iulia: Ambasadorul Franţei în România s-a întreţinut cu autorităţile locale şi a vizitat cartierul „Lumea Nouă”

Însoţit de primarul Mircea Hava, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a mers de dimineaţă la Grădiniţă numărul 10 din Alba Iulia. Oaspetele francez a fost întâmpinat cu un scurt program de cântece în limba franceză dar şi cu câteva colinde romaneşti. Gustin a mers apoi în cartierul Lumea Nouă unde a văzut cum trăiesc cetăţenii de acolo, majoritatea de etnie romă. În zona respectivă urmează să fie construit şi un parc pentru copii în baza unui proiect care are şi susţinerea ambasadei franceze din ţara noastră. Philippe Gustin a avut programată, tot marţi, şi o întâlnire cu prefectul judeţului Alba, Flaviu-Mircea Cozuc. „Mi-am exprimat clar intenţia de a contribui, ca prefect, la incluziunea socială a cetăţenilor de etnie romă, prin faptul că am asigurat lărgirea Grupului de lucru Mixt pe problemele romilor. În acest fel, am asigurat participarea concretă a cetăţenilor romi la procesul de luare a deciziilor. În cel mai scurt timp, va fi finalizată şi monografia fiecărei comunităţi de romi în parte din care va rezulta o radiografie precisă, la nivelul judeţului, a problemelor romilor”, a declarat Cozuc.

Şeful de cabinet al prefectului judeţului Alba, Gruia Bumbu, a prezentat, în cadrul dialogului cu Excelenţa Sa, ambasadorul Philippe Gustin, însoţit de o delegaţie formată din reprezentanţi ai Ambasadei Franţei şi ai Oficiului Francez pentru Imigrare şi Integrare, modul de abordare, integrată, a problemei romilor din judeţul Alba, în filozofia adoptată de Instituţia Prefectului. Cum problemele romilor sunt complexe, abordarea lor trebuie să fie pragmatică, iar accentul trebuie pus pe comunitate. Scopul este acela de a motiva romii să se identifice cu comunitatea şi să nu mai fie tentaţi să plece în străinătate. Gruia Bumbu a subliniat faptul că dezvoltarea oportunităţilor la nivel local, abordarea integrată a problemelor de infrastructură, sănătate, educaţie, locuri de muncă ar duce la scăderea interesului pentru emigrare, a cărei motivaţie principală este de natură economică.

Referitor la acest subiect, participanţii la întâlnire au căzut de acord cu privire la dezvoltarea de parteneriate între romi şi autorităţile locale, dar şi cu comunităţile din zonele de destinaţie ale emigranţilor romi, pentru a identifica soluţii comune în scopul diminuării emigrării. Excelenţa Sa a precizat că, în opinia Sa, prima pentru revenirea în ţara de origine pe care o acordă Statul Francez ar fi mai bine utilizată în cadrul unor proiecte de incluziune socială. Parteneriatele româno-franceze ar avea ca rezultat pozitiv şi atragerea fondurilor puse la dispoziţie în acest sens de Uniunea Europeană.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19274 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

1 Comment

  1. dA! In sfarsit statele membre europene pun la treba ambasadorii straini acreditati in Romania sa monitorizeze exact daca fondurile destinate unor comunitati de rromi au ajuns acolo unde trebuie. Informatii pe cale dilpomatica spun ca Romania este foarte priceputa la falisficare de rapoarte in ce priveste asa zis includere rromilor in societate.
    In peioada urmatoare o sa mai auziti si alte vizite ce tin de control , inspectie , monitorizare din partea unor organisme intrenationale. Romania cu asa zisa *societatea civila pe care o are o stim foarte bine cine este… mai ales ca ultimii 10 ani s-a dovedit ca reactia acestora (majoritatea ONG-uri) este partasa la dezintegrarea societatii.
    Apropo ambasadorul frantei a lasta vreun comunicat public la ce situatie este in *Lumea Noua? Sau a fost dus in alta *Lume Nou Micesti ?
    Dezamagirea este ca inca ONG-uri care au ca scop includera rromilor in societate sunt COMPLICE SI tacute… LA SITUATIA ROMILOR.
    CU SIGURANTA ORGANIZATIA POLITICA SI GUVERNAMENTALA LOCALA pakiv A PREZENTAT SI FINALUL SAU REZULTATUL UNOR PROIECTE INCEPUTE SI FINALIZATE DIN BANII EUROPENI IN FATA AMBASADORULUI.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*