Alba: Infracțiunile silvice sub „lupa” oamenilor legii. S-a lăsat cu amenzi

Mircea Trifu

lemnePrevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate exploatării, transportului,  prelucrării şi comercializării materialului lemnos constituie o prioritate actuală la nivel naţional, în acest sens fiind organizate şi desfăşurate numeroase acţiuni cu efective mărite. În acest sens, în cadrul planului „Scutul Pădurii 2013”,  s-a organizat o acţiune la care au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba în colaborare cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Alba, I.T.R.S.V. Cluj Napoca, Inspecția Muncii Alba, Garda Financiară Alba, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Alba. Acţiunea s-a desfăşurat pe raza localităţilor Cugir, Șugag și Săsciori, iar cele 12 echipe constituite în acest scop au controlat 27 de agenţi economici care au ca obiect de activitate exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos. Pentru diferite încălcări a normelor legale efectivele angrenate în acţiune au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.650 lei şi constatat 2 infracţiuni. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Aba va organiza şi în viitor astfel de acţiuni cu sprijinul instituţiilor cu atribuţii în domeniu.

Exemple:

Cu ocazia verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Şugag judeţul Alba, s-a constatat faptul că în evidenţele contabile ale societăţii nu au fost înregistrate venituri în valoare totală de 93.420 lei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care faţă de Ş. I. administratorul societăţii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

Controlul efectuat la o altă societate comercială dintre cele verificate a evidenţiat faptul că L.M.R., economist în cadrul societății, nu a utilizat Sistemul de Urmărire a Materialelor Lemnoase , fapt pentru care a fost sancționată contravențional cu amenda in valoare de 1.500 lei, conform art. 3, lit. a), din H.G. 996/2008.

 

 

Banner USR plus
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 22583 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*