Alba: Incidente electorale in ziua alegerilor

Duminica, până la ora 20,00, în judeţul Alba au fost constatate 4 incidente electorale, în care au fost efectuate cercetări. În urma intervenţiei angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale şi au fost efectuate actele premergătoare cercetării într-un dosar penal.  Intr-unul dintre cazuri, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, au fost sesizaţi de către preşedintele Secţiei de votare nr. 1 – Valea Lungă, cu privire la faptul că, la ora 08.39 a constatat lipsa unei ştampile cu însemnul ,,VOTAT”. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, la scurt timp de la sesizare, a fost identificată M.A., în vârstă de 65 de ani, din comuna Valea Lungă, iar din primele cercetări efectuate a rezultat că femeia, după exercitarea dreptului la vot, fără intenţia de a frauda procesul electoral, a introdus ştampila în suportul pentru ochelari şi s-a deplasat la domiciliu. Stampila a fost predată preşedintelui secţiei de votare, iar în urma incidentului, procesul de votare nu a fost întrerupt.

La ora 14.45, un cetăţean a sesizat faptul că în timp ce se deplasa pe strada principală din Acmairiu, doi bărbaţi l-au abordat şi i-au sugerat să voteze cu candidaţii unei anumite formaţiuni politice. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă, în valoare de 2.000 de lei.   Barmanul unui local public din Zlatna, situat la aproximativ 50 de metri de localul unei secţii de votare, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris deoarece a servit clienţii cu băuturi alcoolice.

Intr-un alt incident, poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cîmpeni efectuează cercetări în legătură cu o reclamaţie potrivit căreia la Secţia de votare nr. 2 din comuna Vidra, satul Goeşti, au fost depuse cereri false de solicitare a urnei mobile. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că la această secţie de votare au fost depuse 8 cereri, iar 6 dintre acestea nu au fost însuşite de către persoanele pe numele cărora au fost întocmite. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat-o pe, R.M., de 43 de ani, din comuna Vidra, faţă de care au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

deeo.ruпрограмма для взлома соц сетей скачать бесплатно

Despre Redacția ProAlba 37494 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*