Alba: Incidenţa cancerelor tiroidiene şi a bolilor genetice este în creştere

urgentePatologia endocrină este una vastă cuprinzând afectiuni tiroidiene, hipotalamice, hipofizare, adrenale, gonadice şi tulburări ale metabolismului fosfo-calcic. Deşi este puţin cunoscut, osteoporoza este o afecţiune endocrină.

Peste 350 de consultaţii lunar la cabinetul de endocrinologie

Adresabilitatea cea mai crescută pentru pacienţii din judeţul Alba în ceea ce priveşte investigarea afecţiunilor endocrine este în cabinetul de specialitate din Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Peste 350 de pacienţi din judeţul Alba solicită lunar consultaţiile medicilor specialişti endocrinologi. Compartimentul de endocrinologie dispune şi de cinci paturi în spital. „Medicii de familie care au suspiciunea unei afecţiuni endocrine pot îndruma pacienţii spre cabinetul de specialitate din Ambulatoriul Spitalului, însoţiţi de un bilet de trimitere. Cazurile mai grave şi cele la care sunt necesare investigaţii complexe vor fi internate”, a explicat Cristian Voia, medic specialist endocrinolog.

Cele mai frecvente afecţiuni endocrine

Printre cele mai cunoscute afecţiuni endocrinologice sunt cele tiroidiene. Hipertiroidismul se manifestă prin scădere relativ bruscă în greutate, transpiraţii abundente, agitaţie, tremurături fine ale extremităţilor, accelerarea tranzitului intestinal, agitaţie, nervozitate, termofobie, formele grave putând pune viaţa în pericol (criza tirotoxică).

Hipotiroidismul se manifestă prin astenie, fatigabilitate, somnolenţă diurnă, tulburări de memorie, încetinirea tranzitului intestinal, uşoară creştere în greutate, intoleranţă la frig, infiltrarea tegumentelor şi chiar comă în formele severe netratate.

Incidenţa nodulilor tiroidieni este şi ea în creştere, probabil şi datorită creşterii  adresabilităţii şi a acurateţii metodelor de diagnostic (în primul rând ecografia).

„Patologia endocrină cuprinde și unele bolile genetice, cazuri de infertiltate. În etiologia osteoporozei sunt incriminaţi , în primul rând, factori endocrini (postmenopauza prin carenţa de hormoni estrogeni, hipertiroidismul, insuficienţa corticosuprarenală etc.). De asemenea, printre afecțiunile cu incidență crescută în ultima perioadă se numără și cancerele tiroidiene. Dacă sunt diagnosticate din timp unele de forme de cancer tiroidian pot fi tratate şi chiar vindecate”, a mai spus medicul Cristian Voia.

Unele afectiuni endocrine pot fi diagnosticate în etapa preclinică, iar prin diagnosticul precoce poate fi împiedicată progresia spre boala manifestă și apariția complicațiilor.

Nanismul hipofizar este subdiagnosticat în unele zone ale judeţului din cauza ignoranţei părinţilor, care fie nu recunosc simptomatologia, fie nu se adresează medicilor de familie. „Este foarte important în aceste cazuri ca părinții să se adreseze medicului de familie, care la rândul său să trimită copilul la medicul pediatru/endocrinolog. Această afecțiune poate fi tratată, un pacient care fără tratament ar ajunge la o înălțime de aproximativ 120 -130  cm la maturitate poate să crească până la 160 -170 cm dacă urmează un tratament corect. Există un program național pentru tratarea acestor pacienți, deci costurile nu sunt suportate de către familie”, a mai explicat medicul specialist.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19534 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*