Alba: Încă 6 șoferi care conduceau autoturisme fiind sub influența băuturilor alcoolice. Precizări din partea IPJ

Polițiștii readuc în atenția conducătorilor auto câteva aspecte legate de pericolul pe care-l reprezintă alcoolul la volan.

Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.

Consumul de alcool înseamnă diminuarea capacităților senzoriale și motrice.

Un om treaz (cu simțuri agere și odihnit) are un timp de reacție de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui șofer care a consumat alcool, acest timp crește.

La o viteză de 90 de km/h, mașina parcurge circa 25 de metri într-o singură secundă, iar distanța totală de frânare până la oprirea efectivă este de 86 de metri.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg/l în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier creşte exponențial.

În primele 10 luni ale anului 2019, pe raza județului Alba s-au comis 5 accidente de circulație soldate cu o persoană decedată, o persoană rănită grav și 6 persoane rănite ușor, având cauză principală consumul de băuturi alcoolice.

Alte 12 accidente de circulație, soldate cu doi răniți grav și 13 răniți ușor au avut ca și cauză concurentă consumul de băuturi alcoolice.

Pentru evitarea evenimentelor rutiere datorate consumului de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice.

Exemple:

La data de 15 noiembrie 2019, în jurul orei 23,50, polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat pe un bărbat de 51 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

La data de 16 noiembrie 2019, în jurul orei 00,30, polițiștii Postului de Poliție Mihalț l-au depistat pe un bărbat de 33 de ani, din Bucerdea Grânoasă, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ioan Maiorescu din comună, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

La data de 16 noiembrie 2019, în jurul orei 17,40, polițiștii rutieri din Aiud l-au depistat pe un bărbat de 40 de ani, din localitatea Decea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iuliu Maniu din Aiud, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

La data de 16 noiembrie 2019, în jurul orei 19,40, polițiștii Biroului Rutier Sebeș l-au depistat pe un bărbat de 51 de ani, din comuna Săsciori, în timp ce conducea un autoturism pe o strada din comună, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. 

La data de 16 noiembrie 2019, în jurul orei 20,00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei l-au depistat pe un bărbat de 34 de ani, din Târnăveni, județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Cetatea de Bală, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19953 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*