Alba (foto): Acţiune de amploare pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Peste 100 de mașini controlate și 85 de amenzi

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu jandarmii, specialişti silvici şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Alba au acţionat, cu efective suplimentare pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. A fost făcute 37 de controale în teren şi verificate peste 150 de autovehicule. Poliţiştii au aplicat 85 de amenzi şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos. În zilele de 19 şi 20 februarie 2019, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi, consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Alba şi specialiști din cadrul ocoalelor silvice. Cu ocazia acestei acţiuni au fost efectuate 37 de controale, în fonduri forestiere şi în locuri de depozitare şi de comercializare a materialului lemnos şi au fost verificate, în trafic, 153 de autovehicule şi 21 de căruţe. Poliţiştii au aplicat, în total, 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.894 lei, din care 23 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 10.825 lei. Totodată, au constatat 13 infracțiuni, din care 8 la Codul Silvic.

Exemplu:

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal unui pădurar din zona Munițiilor Apuseni care a întocmit un aviz de însoţire a materialului lemnos, pentru un transport identificat în trafic, după verificarea acestuia de către poliţişti. În fapt, în seara zilei de 20 februarie, în timp ce acţionau pe raza oraşului Baia de Arieş, poliţiştii au oprit, pentru control, o autoutilitară, condusă de un bărbat din Baia de Arieş, care transporta 2,5 metri cubi de material lemnos, pentru care nu a putut prezenta documente legale de însoţire. Ulterior, un pădurar al unui ocol silvic a completat un aviz de însoţire primar, pentru transportul de material lemnos, în care a făcut menţiunile privind mijlocul de transport folosit de conducătorul auto oprit de poliţişti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că transportul de material lemnos este ilegal, iar avizul de însoţire emis de pădurar este fals. Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 171/2010, materialul lemnos a fost confiscat, iar faţă de pădurar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 20641 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*