Alba: Amenzi de 40.000 de lei și o plângere penală din partea ITM, pentru munca la negru

baniPrin Programul – Cadru de acţiuni al I.T.M. Alba, pe anul 2015, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii s-a stabilit faptul că, combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului, motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui an, a unei Campanii pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală. Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat cu prioritate sancţionarea muncii nedeclarate, fiind comunicate zilnic la Inspecţia muncii rezultatele controalelor efectuate. În acţiunile privind identificarea şi sancţionarea „muncii la negru” echipele de inspectori de muncă au fost însoţite în teren şi au primit sprijin logistic precum şi protecţie adecvată, de cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, cărora suntem datori a le aduce mulţumiri pe această cale, pentru promptitudine şi înalt profesionalism. Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba în perioada 2-6 noiembrie 2015 în activitatea de control, sunt redate mai jos.

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate: 36

Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 389

Din care – femei :   228

tineri sub 18 ani: 0

Număr deficienţe constatate: 65

Număr de măsuri dispuse : 65

Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor :

8 sancţiuni(AMENZI),în cuantum de 46.900 lei;

-din care 1 amendă in cuantum de 40.000 lei pentru munca nedeclarată;

-1 plângere penală pentru primirea în lucru a mai mult de 5 persoane fără forme legale de angajare-art.264 alin.4.Codul Muncii;

Entităţi sancţionate pentru muncă la negru:

1.S.C.CAM LĂMĂŞOAIA SRL Albac – tăierea şi rindeluirea lemnului – 4 pers. fără forme legale de angajare – amendă de 40.000 lei – art.260 lit.e.Codul Muncii;

2.S.C.RENIF START SRL Alba Iulia – construcţii – 6 pers. fără forme legale de angajare – plângere penală- art.264 alin.4.Codul Muncii;

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 23214 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*