Alba: 4 dosare de cercetare penală în campania pentru parlamentare. Află detaliile

Potrivit IPJ Alba, din punctul de vedere al asigurării măsurilor de ordine şi siguranţă publică, prima jumătate a campaniei electorale s-a derulat fără să fie înregistrate evenimente deosebite. De la demararea campaniei electorale până în prezent, în judeţul Alba s-au înregistrat 5 incidente electorale.  Faţă de faptele sesizate au fost întocmite 4 dosare de cercetare penală. Două dintre acestea au fost soluţionate prin unităţile de Parchet competente, în urme verificărilor efectuate constatându-se că aspectele sesizate nu au întrunit elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, poliţiştii formulând propuneri de neîncepere a urmăririi penale.

– La data de 22 noiembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Blandiana, au fost sesizaţi de către reprezentantul unui partid politic, cu privire la faptul că în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, a fost sustras un banner de campanie, amplasat între doi stâlpi de electricitate, pe raza localităţii Blandiana. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti a rezultat faptul că în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, I.E.E., de 26 de ani, U.M.M., de 24 de ani şi S.M., de 24 de ani, toţi din comuna Blandiana, în timp ce se deplasau pe Drumul Judeţean 107 A, fiind în stare de ebrietate, au găsit bannerul, care era desprins de pe unul dintre stâlpi.  Cei 3 tineri l-au înlăturat şi de pe celălalt stâlp după care l-au aruncat în albia râului Blandiana, de unde a fost recuperat şi restituit reprezentantului formaţiunii politice. Faţă de ce 3 suspecţi a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, care a fost înaintat Parchetului competent cu propunere legală.

– În data de 23 noiembrie, Postul de Poliţie Roşia Montană a fost sesizat de către reprezentantul unei formaţiuni politice, cu privire la faptul că în perioada 21-22 noiembrie, au dispărut doua bannere electorale ce erau amplasate în localităţile Gura Roşiei şi Cărpiniş din comuna Roşia Montană. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că cele două bannere au fost montate peste D.N. 74 A, la o înălţime necorespunzătoare, fiind acroşate în repetate rânduri de camioanele care au circulat pe DN 74 A. Doi dintre localnici au luat bannerele distruse şi le-au dus la locuinţele lor, unde au fost identificate de poliţişti şi puse la dispoziţia reprezentanţilor formaţiunii politice.  Faţă de C.V.I., de 23 de ani şi N.H., de 50 de ani, ambii din comuna Roşia Montană, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, care a fost înaintat Parchetului competent cu propunere legală.

– În 27 noiembrie, la ora 12,40, poliţişti din cadrul politiei Municipiului Aiud au surprins două persoane în timp ce scriau pe două afişe electorale lipite pe un stâlp de electricitate.  Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba înregistrează şi verifică cu celeritate fiecare semnalare privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale, venite atât din partea competitorilor politici, cât şi din partea cetăţenilor, toate sesizările fiind tratate cu echidistanţă. Totodată, la nivelul judeţului continuă campania de prevenire a Ministerului Administraţiei şi Internelor „Tu decizi! Votează legal!” Acţiunile sunt desfăşurate atât în mediul urban cât şi în satele şi comunele din judeţ, tocmai pentru ca cetăţenii să fie informaţi cu privire la pedepsele prevăzute de lege în cazul votului ilegal şi a mitei electorale, la sediul fiecărei secţii de votare urmând a fi postate afişe ale campaniei. Centrul Judeţean de Comunicare Alba reaminteşte că potrivit art. 55 din Legea 35/2008, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte. Prin bunuri interzise în sensul legii se înţelege acele obiecte care au valoare economică peste suma de 10 lei fără TVA, precum şi mărfuri de utilitate alimentară precum alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice, produse din tutun sau mărfuri nealimentare. Nu intră în categoria bunurilor prevăzute la aliniatul precedent materialele şi obiectele de propagandă electorală, precum: afişe, pliante, cărţi poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne, ecusoane, dvd-uri, fanioane, steaguri, căni, pungi, tricouri, şepci, eşarfe, fulare, veste, fesuri, mânuşi, pelerine, jachete, inscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunilor politice sau ale candidaţilor care participă la alegeri. Sunt exceptate de la primul aliniat şi alte obiecte de propagandă electorală,  inscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunilor politice sau ale candidaţilor care participă la alegeri, a căror valoare nu depăşeşte 10 lei fără TVA pentru fiecare articol, fără ca aceste bunuri să poată fi alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice ori produse din tutun. Centrul de Comunicare Judeţean Alba reaminteşte recomandarea adresată cetăţenilor de a conştientiza riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză. De asemenea, autorităţile de aplicare a legii recomandă cetăţenilor să sesizeze orice presupusă încălcare a prevederile legislaţiei electorale la numărul unic de urgenţă 112.

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19286 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*