AJOFM Alba organizează, în luna aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba organizează, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 12 aprilie 2019.

Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, în Sala de conferinţe PAEM situată în Alba Iulia, strada Bucovinei, nr. 6 (Zona Piaţa Centru), începând cu ora 09:30.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă.

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, sau le pot transmite pe adresa de e-mail: ajofm@ab.anofm.ro

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19272 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*