Aiud: Un tânăr băut a intrat cu mașina într-un autobuz, după care și-a văzut de drumul. În cele din urmă a fost oprit de poliție

Cornel Comsa Europarlamentare

politieLa data de 20 iulie, orele 20,29, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Aiud, C.L.F., de 28 de ani, din municipiul Mediaş, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă laterală în mers faţă de un autobuz condus de un bărbat de 58 de ani, din Sovata, judeţul Mureş, intrând în coliziune cu acesta.

După producerea accidentului C.L.F. şi-a continuat drumul, fiind oprit în trafic, pe D.N. 1 la km 415, de către un echipaj al poliţiei rutiere care a pornit în urmărirea lui.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,64 mg/litru alcool, pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Aiud, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de C.L.F., poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală” şi „părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui vehicul ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni”.

Pro Romania
Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18212 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*