Aiud: Tichete sociale pentru grădiniță. Precizări din partea Primăriei Municipiului

Direcția de Asistență Socială a municipiului Aiud anunță părinții/reprezentanții legali ai copiilor înscriși la grădiniță, a căror venit pe membru de familie este de până la 284 lei, că pot beneficia de tichete sociale pentru grădiniță.

Cuantumul tichetelor este de 50 lei/lună, acestea acordându-se în perioada anului școlar 2019 – 2020, conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor proveniți din familii defavorizate.

Dreptul la stimulent educațional se acordă pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere, însoțite de acte doveditoare conform legii, cu condiția frecventării zilnice a grădiniței de către copii.

Dosarele se depun începând cu luna septembrie 2019, pe tot parcursul anului școlar, la Direcția de Asistență Socială a municipiului Aiud, cu sediul pe str. Unirii, nr. 8A, jud. Alba, telefon 0258862313 sau 0372717596.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 19292 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*