Aiud: Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marţi, 18 septembrie, pe mai multe străzi din municipiu

Pentru efectuarea unor lucrări specifice, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, marţi, 18 septembrie, începând cu ora 9.00, pe străzile: Morii, Băilor, Iuliu Maniu, Korosi Csama Șandor, Transilvaniei, Rozelor şi Muzicanților din municipiul Aiud. 

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 13.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 17752 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*