Aiud: Concursul interjudețean “Primăvara ca o poveste” a antrenat peste 300 de cadre didactice, precum şi peste 900 de copii de vârstă preșcolară şi școlară

Concursul interjudețean “Primăvara ca o poveste”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Aiud, a reușit să antreneze peste 300 de cadre didactice, precum şi peste 900 de copii de vârstă preșcolară şi școlară ce au reunit prin această competiție artistico-plastică unități de învățământ din 36 de județe ale țării.

Acțiunea derulată a avut ca rezultat  final o reușită expoziție de colaje, picturi sau desene care au ilustrat compoziții plastice echilibrate, realizate prin tehnici de lucru variate, constituind un prilej pentru fiecare participant de a-şi exprima artistic “povestea” ținând cont de frumusețea anotimpului primăvara.

Vernisajul şi premierea lucrărilor a avut loc în data de 13 mai 2019, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din municipiul Aiud, ocazie cu care vizitatorii au admirat creațiile expuse.

Concursul, aflat la cea de-a patra ediție, și-a propus să promoveze potențialul creativ al copiilor determinat de realitatea înconjurătoare prin compoziții plastice: desen, pictură, colaj, dar și implicarea cadrelor didactice într-un schimb de experiență didactică, pedagogică și culturală. Cadrele didactice organizatoare au rămas plăcut impresionate de originalitatea şi imaginația bogată a participanților, dar mai ales de numărul mare de parteneri care s-au implicat cu interes în acest proiect și de aceasta dată.

 

 

Redacția ProAlba
Despre Redacția ProAlba 18459 Articles
E-mail: office@proalba.ro Telefon: 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*